logo

Cum am devenit Software Tester

Anton Doru

Anton Doru

Absolvent al cursului de Testare Software
De la Juridic la Software Testing
Cluj Napoca

„Fiecare sesiune a fost aparte, cursul s-a desfășurat în cadrul unui mediu degajat și interactiv, iar pe parcurs am acumulat cunoștinte și abilități specifice testării software datorate lecțiilor teoretice și exercițiilor practice. Nu în ultimul rând, Raul Riti a fost un trainer excepțional.”


Anton este absolventul cursului de Testare Software care a reușit să debuteze cu succes în domeniul IT, de la o carieră în domeniul juridic și media.

Având deja cunoștințe asimilate din curiozitate pentru domeniul testării, Anton a fost decis să își schimbe parcursul profesional, astfel încât să îi ofere satisfacție pe termen lung, să aibă beneficiul de a avea un loc de muncă flexibil, care să îi permită să evolueze constant în domeniu.

În prezent Anton nu doar lucrează în domeniul testării, dar continuă să își dezvolte aptitudinile, urmând cursul de Testare Automată la IT School.

Află din experiența lui cum a reușit să devină Software Tester la compania Mindmaze în doar o lună de la finalizarea cursului de Testare Software.

Spune-ne mai multe despre tine. 🙂 În ce domeniu lucrai înainte de IT School și ce funcție ocupai? 

Înainte am profesat în domeniul juridic și media, mai specific ca și consilier juridic, jurnalist și content creator.

Care a fost motivația ta de a face reconversie profesională în domeniul Testare Software? 

Am fost motivat de dorința de a profesa într-un domeniu de actualitate care reprezintă o provocare continuă și de posibilitatea de a învăța și evolua constant.

Aveai cunoștințe despre tehnologiile cursului la care voiai să te înscrii, sau ai făcut research înainte? 

Anterior dețineam cunoștinte de bază software și hardware, rezultate din hobby-urile avute din copilărie, dar prin research-ul ulterior am dobândit și cunoștințe specifice Software Testing.

De ce ai ales IT School?

Fiind în căutarea unui curs pentru a reuși să mă inițiez în domeniu, m-a atras prezentarea și oferta IT School iar în urma conversației telefonice am fost informat despre toate aspectele cursului ceea ce m-a ajutat în a lua această decizie.

Descrie-ne pe scurt experiența din timpul cursului. 

Fiecare sesiune a fost aparte, cursul s-a desfășurat în cadrul unui mediu degajat și interactiv, iar pe parcurs am acumulat cunoștinte și abilități specifice testării software datorate lecțiilor teoretice și exercițiilor practice. Nu în ultimul rând, Raul Riti a fost un trainer excepțional.

Ai avut temeri sau momente dificile în timpul cursului? Dacă da, cum ai reușit să le depășești? 

Nu am avut momente dificile sau temeri, am asociat ușor noile informații având susținere și ghidare din partea trainerului.

Cum au fost sesiunile de orientare în carieră din cadrul IT School? 

Sesiunile de orientare în carieră au inclus toate informațiile și sfaturile necesare pentru a fi pregătit în a susține un interviu în domeniu, abordând o gândire tehnică și tips & tricks esențiale. 

Un aspect important și de foarte mare ajutor al sesiunilor de orientare în carieră a fost îndrumarea privind structura CV-ului.

Cu ce lecție ai rămas din partea trainerului tău?

Printre noțiunile ce m-au urmat în carieră aș menționa principiile testării software, reguli ce m-au ajutat constant în activitatea profesională, și abordarea unui scepticism profesional ca și software tester privind funcționalitățile și produsele testate.

Cât timp a durat de la finalizarea cursului să obții un job? (sau cum îți desfășori activitatea în prezent?) 

După finalizarea cursului, într-un timp scurt de aproximativ o lună, în urma interviurilor, am avut oportunitatea de a-mi începe cariera ca și software tester. 

Ce îți place cel mai mult la noul job/ domeniu? 

Accesul la o gamă variată de companii cu diverse profiluri de activitate, flexibilitatea programului de lucru și dezvoltarea continuă a cunoștințelor și abilităților tehnice.

What’s next for you? Ce obiective noi dorești să realizezi?

Următorul target pentru mine este avansarea la testare automată, motiv pentru care urmează să încep un nou curs chiar în cadrul IT School în această specializare. Printre alte obiective, urmăresc să învăț limbaje de programare, să parcurg cursuri și să realizez proiecte privind tehnologiile de viitor.

Oferă un sfat celor care doresc o reconversie profesională și nu știu cum să facă primul pas. 

Ca primul pas de inițiere în domeniu recomand parcurgerea unui curs în funcție de specializarea dorită pentru a pune bazele unui mindset tehnic și cunoștințelor necesare. De asemenea, ajută foarte mult dezvoltarea unei curiozități față de carieră și activitatea aleasă pentru a acumula informații și a realiza proiecte personale prin orice sursă accesibilă.

Inspirat/ă de povestea lui Anton? Interesul sau simpla curiozitate către un alt domeniu îți poate deschide căi de a explora oportunități noi de avansare. 

Iată cum ar putea arăta experiența ta de învățare în cadrul cursului nostru de Testare Software.