Programul de certificare Adobe

Validează-ți nivelul de cunoștințe în Graphic Design cu o certificare internațională furnizată chiar de Adobe, cea mai mare companie, recunoscută la nivel mondial, care dezvoltă programele Photoshop, Illustrator, precum și alte produse utilizate de cei mai mulți dintre designeri.

Obține recunoaștere din partea colegilor și angajatorului, astfel ca tu să nu mai ai nevoie de nicio altă justificare în ceea ce privește nivelul cunoștințelor tale în Graphic Design. Iar pentru ca diploma ta să aibă o semnificație mai mult decât simbolică, trebuie să ții cont de câteva criterii foarte importante.

Curs C++ Timisoara
1

În primul rând, certificarea pe care o vei obține trebuie să reflecte nivelul cunoștințelor tale fără plusuri.

2

În al doilea rând, certificarea pe care o vei obține trebuie să reflecte nivelul actual de dezvoltare al domeniul creativ, internațional.

3

Iar în al treilea rând, instituția emitentă a certificatului tău trebuie să fie o organizație stâlp, global influentă și de încredere.

Despre certificările Adobe

De ce Adobe? Credem că această întrebare își poate găsi singură răspunsul, iar cel mai important este faptul că beneficiile aderării tale în acest program de certificare respectă în amănunt cei trei diferențiatori amintiți anterior.

Iată mai jos care sunt beneficiile programului de certificare Adobe:

  • Validează-ți nivelul de cunoștințe
  • Obține recunoașterea skill-urilor tale într-un context modern și dinamic
  • Fii în temă cu tehnologiile viitorului
  • Obține recunoaștere internațională
  • Atrage atenția angajatorilor
  • Obține recunoaștere la job, măriri salariale și promovare
  • Devino leader
  • Lucrează cu încredere și motivație
  • Fii descoperibil internațional cu ajutorul badge-ului online

Programul de certificare Adobe se adresează atât celor care nu au cunoștințe în domeniu, dar și celor care dețin noțiuni fundamentale și avansate în domeniul creativ.

Curs programare C++ Timisoara

Certificare Adobe la IT School Timișoara

Alege examenul la care dorești să participi, consultă calendarul de examinare pentru a te asigura că ești disponibil în perioada specifică și completează formularul de participare.

Advanced - Adobe Certified Expert

  • Adobe Creative Cloud ACE
  • Adobe Dreamweaver CC 2015 ACE Exam
  • Adobe Illustrator CC 2015 ACE Exam
  • Adobe InDesign CC 2015 ACE Exam
  • Adobe Photoshop CC 2015 ACE Exam
  • Adobe Premiere Pro CC 2015 ACE Exam
  • Autodesk Certified User

Basic - Adobe Creative Suite 6

  • Illustrator CS6
  • InDesign CS6
  • Rich Media Communication using Adobe Flash CS6
  • Video Communication using Adobe Premiere Pro CS6
  • Visual Communication using Adobe Photoshop CS6
  • Web Communication using Adobe Dreamweaver CS6

Basic - Adobe Creative Cloud 2015

  • Adobe Photoshop CC 2015
  • Adobe Illustrator CC 2015
  • Adobe InDesign CC 2015
  • Adobe Dreamweaver CC 2015
  • Adobe Premiere Pro CC 2015

Nu am cunoștințe în domeniu, însă îmi doresc să învăț

Învață și pregătește-te pentru certificare

Primul pas către o carieră de succes este pregătirea ta!
Explorează aici programele de pregătire IT School și alege domeniul în care îți dorești să te perfecționezi. Programele de pregătire cu certificare Adobe sunt evidențiate cu badge-ul specific. Consultă detaliile despre program și înregistrează-te prin completarea formularului de pe pagină.

Participă la examen

La finalul programului de pregătire, consultă calendarul și înscrie-te la examenul ales. Certificarea Adobe îți atestă cunoștințele național, și internațional.

Intră în posesia certificatului Adobe

Diploma se regăsește pe o platformă specifică în contul tău de utilizator și poate fi vizualizată în orice moment. Mai multe informații despre cont și participare îți vor fi furnizate pe perioada programului de pregătire.

Calendarul de examene

Alege examenul la care dorești să participi, consultă calendarul de examinare pentru a te asigura că ești disponibil în perioada specifică și completează formularul de participare. Noi vom reveni în cel mai scurt timp posibil cu informații complete despre participarea ta la examen.

Examenele vor avea loc lunar, în ultima săptămână a lunii - Marți, între orele 14:00 - 17:00. Pe homepage, în secțiunea calendar va fi afișată data examinării din luna în curs.

Pentru companii

Ofertele corporate se stabilesc în funcție de numărul de participanți la examinare. Data și ora pot fi stabilite de comun acord. Completează formularul de contact pentru a transmite solicitarea ta, iar noi vom reveni în cel mai scurt timp posibil cu un răspuns.

Întrebări frecvente

Cunoștințe necesare

Pentru a participa la examinare, îți sunt necesare cunoștințe fundamentale aferente examenului pe care urmează să-l susții. Programele de formare IT School, te pregătesc pentru susținerea examenului chiar din prima zi de curs.
Dacă ai deja cunoștințele necesare, îți recomandăm să mai parcurgi încă o dată lista de subiecte posibile disponibile pe website-ul Adobe și să te înscrii la examenul ales conform calendarului.

Când au loc examenele?

Examenele se desfășoară conform orarului afișat pe website. Consultă secțiunea Calendarul de examene pentru mai multe informații.

Unde va avea loc certificarea?

Examenele au loc la sediul IT School din Timișoara. Vezi aici adresa noastră.

De ce am nevoie?

Nimic înafară de cunoștințe. Îți vom pune la dispoziție echipamentul tehnic necesar și cafea pentru mai multă energie :).

Cum se desfășoară examenul?

Examenul va avea loc online, pe o platformă specifică, folosind echipamentul tehnic IT School. Vei avea la dispoziție aproximativ 60 minute pentru rezolvarea testului grilă în limba în engleză.
Fii fără grijă, toate aceste detalii vor fi reluate înaintea examinării propriu-zise, iar noi te vom ghida astfel ca tu să te poți concentra maxim asupra testului.

Ce pot face după obținerea certificării?

La finalul procesului de acreditare, vei primi certificatul de absolvire, iar tot ce rămâne de făcut este să continui să înveți pentru perfecționare, să cauți un job în domeniu și să împărtășești vestea bună cu prietenii, familia și colegii.
Dacă ai nevoie de mai multe informații cu privire la certificările Adobe, completează formularul de contact, iar noi revenim către tine cu informațiile solicitate în cel mai scurt timp posibil.

Sunt pregătit să încep!

Sunt de acord cu Termenii / Condițiile IT School.

Mesajul tau a fost trimis

Acest site foloseşte cookies! Prin continuarea navigării, esti de acord cu Termenii și Condițiile
Accept